☰ Meniu

O Tempora O Mores

O, TEMPORA, O, MORES! (lat.) o, vremuri! o, moravuri! – Cicero, „In Catilinam”, I, 1, 2 și „De signi”, 56. Expresie a indignării față de corupția moravurilor.(302)



Sursa : DE - Dicționar enciclopedic
Autor: Marcel D. Popa, Alexandru Stănciulescu, Gabriel Florin-Matei, Anicuţa Tudor, Carmen Zgăvărdici, Rodica Chiriacescu
Publicat in 1993-2009 de Editura Enciclopedică

Cuvinte asemănătoare

O

O1 s. m. invar. A optsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală cu deschidere (4) mijlocie, rotunjită (2), din seria posterioară).(0)


O

O2 interj. 1. Exclamație (emfatică) folosită în invocații și în apostrofe. 2. Exclamație care exprimă diverse stări emotive: mirare, admirație, mulțumire, dorință, mâhnire etc. 3. Exclamație care precedă și întărește o afirmație, o constatare. – Onomatopee.(0)


O

O3 art. nehot. V. un.(0)


O

O4 num. card. V. unu.(0)


O

O5 adj. nehot. V. un.(0)


O

o interj. – Oh! – Mr. uă. Creație expresivă, cf. of. Sec. XVII, întărit în limba modernă de fr. oh. Der. din sl. (Tiktin) nu e probabilă. Cf. R. Carstensen, Die Interj. im Rom., Tübingen 1936, 28-31.(0)


O

o pron. – Acuzativul sing. al pron. pers. f., forma atonă. Lat. illam, cf. ea. Probabil la origine se distinge de o, pron. neutru (ace(a)st(a), acela), cu care astăzi se confundă complet (cf. prin mari furtuni trecut-ai, o știu, Alecsandri; fără să mi-o ceară nimeni, Camil Petrescu) și care pare să provină din lat. hoc, cf. poitev. o (elle était belle, elle o savait, cîntec popular din Parthenay). După Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 461, acest pron. ar fi de origine dacică. Der. din lat. ullam (Crețu, R. pentru Istorie, VI, 72-88), nu e probabilă.(0)


O

o1 (literă) s. m. / s. n., pl. o / o-uri(0)


O

o2 (sunet) s. m., pl. o(0)


O

o3 interj.(0)



 
trafic