☰ Meniu

DEX cuvinte cu Z - dicţionar explicativ român

Z

Z s. m. invar. A treizeci și una literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană fricativă dentală sonoră (4)). [Pr.: ze].


Z Z

Z, z, s.m. invar. [cit. ze; în formule și expresii și zet]


Z

z1 (literă) [cit. ze / zet / zî] s. m. / s. n., pl. z / z-uri


Z

z2 (sunet) [cit. ] s. m., pl. z


Z

Z s. m. invar. A douăzeci și șaptea[1] literă a alfabetului, numită „ze”, și sunetul corespunzător.


Z

Z s. m. invar. 1. A treizeci și una literă a alfabetului limbii române; sunet notat prin această literă (consoană fricativă, dentală, sonoră). 2. (MAT.) Simbol pentru mulțimea numerelor întregi.


Z

z m. Ultima literă a alfabetuluĭ latin: un z, doĭ z orĭ doĭ de z. Romaniĭ îl întrebuințaŭ numaĭ în cuv. greceștĭ și literare și reprezenta un s sonor. În alfabetu latin el ocupa locu luĭ g, dar a căzut în uĭtare cînd s intervocalic s´a prefăcut în r, ĭar locu luĭ a fost luat de g (312 în ainte [!] de Hristos). Maĭ tîrziŭ, cînd z a reapărut pin [!] influența literară, a fost pus la urma alfabetuluĭ.


Z

Z m. a 25-a și ultima literă a alfabetului.


Z

Z, z, s. m. 1. A treizeci și una literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană fricativă dentală sonoră). [Pr.: ze, zî.Pl. și: (1, n) z-uri]


Za

ZA1 prep. (Înv.) De, de la; la. – Din sl. za.


Za

ZA2, zale, s. f. 1. Fiecare dintre ochiurile unui lanț; p. gener. (la pl.) lanț. ♦ Lănțișor de metal întrebuințat uneori ca podoabă. ♦ Cusătură în formă de lănțișor, executată de obicei la broderii. 2. (La pl.) Împletitură executată din inele mici de fier legate unul de altul; p. ext. armură făcută din această împletitură, cu care se îmbrăcau oștenii în antichitate și în evul mediu, spre a se apăra de loviturile dușmanilor. [Var.: (reg.) zală, zea s. f.] – Cf. ngr. záva.


Za

ZA2, zále, (Mold. pl. și zăi) s.f. și 3. Zăbală. [#Var.#: (reg.) și zale s.f.]


Za (-ale)

za (-ale), s. f.1. Ochi, inel de lanț. – 2. împletitură de inele mici de fier. – Var. zală. Mgr. ζάβα, lat. med. zaba (Cihac, II, 712; Philippide, Principii, 55; Philippide, II, 741; Tiktin; REW 9584). – Der. înzăua, vb. (a se înarma, a se îmbrăca în zale).


Za-

za-Pref. care adaugă unor cuvinte ideea de „alături de, lîngă”. Sl. za-, cf. Rosetti, III, 71. Practic neproductiv în rom., se folosește numai în zăuita, (i)zaflaafla și desigur în cuvintele luate din sl., care conțin pref.


Za

za1 (slav.) prep.


Za

za2 s. f., art. záua, g.-d. art. zálei; pl. zále, art. zálele


Za

ZA2, zale, s. f. 1. Fiecare dintre ochiurile unui lanț; p. ext. (la pl.) lanț. ♦ Lănțișor de metal întrebuințat uneori ca podoabă. ♦ Cusătură de flori în formă de lănțișor, pe ie sau pe catrință. 2. (La pl.) Țesătură făcută din inele mici de fier, legate unul de altul; p. ext. armură făcută din această țesătură, cu care se îmbrăcau oștenii în antichitate și în evul mediu, spre a se apăra de loviturile dușmanilor. [Var.: (reg.) zálă, zea s. f.] – Comp. m. gr. zava.


Za

ZA1 prep. (Înv.) De, de la. – Slav (v. sl. za).


1) Za

1) za f., pl. zale (mlat. zaba, platoșă, de unde s´a făcut *zavă, *zaŭă, za; mgr. záva, alb. zavă). Pl. Verigĭ orĭ solzĭ de fer din care se compuneaŭ vechile platoșe: platoșă de zale. Verigĭ la harnașament orĭ la cingătoare. – La Al. o zale (f. fără pl.). Vechĭ scris și zea, pl. zele, și gen. zeliĭ d. un sing. zeală.


2) Za

2) za prep. (vsl. za). L. V. De la saŭ al, a, aĭ, ale: logofăt za vistierie (al vistieriiĭ), căpitan za lefegiĭ (al lefegiilor).


Za

za f. 1. ochiu de lanț; 2. pl. zale, cămașă de sârmă cu plăci de metal: ostași cu zale și cu platoșe de fier AL.; fig. cu o zale argintie se ’mbracă mândra țară AL. [Lat. vulg. ZABA, platoșă: pl. zale (cf. bale) e luat uneori ca singular].


Za

ZA1 prep. (înv.) De, de la; la. — Din sl. za.


Za

ZA2, zale, s. f. 1. Fiecare dintre ochiurile unui lanț; p. gener. (la pl.) lanț. ♦ Lănțișor de metal folosit uneori ca podoabă. Cusătură în formă de lănțișor, executată de obicei la broderii. 2. (La pl.) împletitură din inele mici de fier legate unul de altul; p. ext. armură făcută din această împletitură, pe care o purtau războinicii în Antichitate și în Evul Mediu, spre a se apăra de loviturile dușmanilor. [Var.: (reg.) zálă, zea s. f.] — Cf. ngr. záva.


Zaana

zaaná, V. zalhana.


Zabaidoace

zabaĭdoáce și zav- (oa dift.) n. pl. Munt. vest. Năbădăĭ: l-a băgat în zabaĭdoace.


Zabaion

ZABAIÓN s.n. Cremă consistentă, specific italiană, pe bază de vin (alb sau porto) adesea amestecat cu lichior, coniac, whisky sau rom, cu zahăr și gălbenuș de ou. Se serveste rece, în cupe sau pahare. Din it. zabaione, zabaglione; se confundă adesea cu sabayon, fiind pronunțate aproape la fel.


Zabală

zabálă, V. zăbală.


Zăbala

Zăbala corn. rurală în jud. Trei-Scaune, reședință de plasă.


Zăbală

ZĂBÁLĂ, zăbale, s. f. 1. Parte a căpăstrului constând dintr-o bară subțire de metal cu două brațe, prevăzute cu câte un inel mare, care se introduce în gura calului înapoia ultimilor incisivi pentru a-l struni și a-l conduce. 2. Bubuliță albicioasă molipsitoare, care apare la oameni în colțurile gurii și la vite pe buze; zăbăluță. 3. (La pl.) Bale. 4. (La pl.) Colțurile cărnoase ale ciocului unor pui de păsări. – Din magh. zabola.


Zăbală

ZĂBÁLĂ [pl. și (Mold.) zăbắli, (Reg.) zăbéle] s.f. ~.


  1 / 205  >

 
trafic