☰ Meniu

DEX cuvinte cu V - dicţionar explicativ român

V

V s. m. invar. A douăzeci și șaptea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană fricativă labiodentală sonoră (4)). [Pr.: ve].


V

V num. card. (Scris cu majusculă) Simbol matematic pentru numărul 5 în sistemul roman de scriere a numerelor.


V

v1 (literă) [cit. ve / vî] s. m. / s. n., pl. v / v-uri


V

v2 (sunet) [cit. ] s. m., pl. v


V- -v-

v-, -v- v. voi


V-

v- , -v- v. voi.


V

V s. m. invar. A douăzeci și cincea[1] literă a alfabetului, numită „ve”, și sunetul corespunzător.


V

V s. m. invar. 1. A douzeci și șaptea literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu acestă literă (consoană fricativă, labiodentală, sonoră). 2. Simbol chimic pentru vanadiu. 3. (METR.) Simbol pentru volt. 4. Simbol pentru cifra romană cu valoarea 5.


V 1 V 2

V1, V2 (germ. Vergeltungswaffen „armă de represalii”) subst. Sistem de arme bazat pe rachete sol-sol cu rază lungă de acțiune folosit de Germania în al Doilea Război Mondial împotriva Marii Britanii și mai ales a Londrei (din 13 iun. 1944), dar și, în mai mică măsură împotriva Belgiei și Parisului. V2, realizată începând cu 1936 de Werner von Braun, a fost capturată de sovietici și americani (în 1944-1945), atât în scopul dezvoltării și perfecționării propriilor arme, cât și în perspectiva explorării spațiului cosmic.


V

voștri2 (ai ~)^ v. vostru2 (al ~)


V

voștri1/ai voștri1 v. vostru1/al vostru1


V

v m. A doŭă-zecĭ și doŭa literă a alfabetuluĭ latin și care se pronunță ca un F sonor, ca´n stîrv față de stîrf. Romaniĭ îl pronunțaŭ ca U lung și U scurt: vallis, vinum, vulgus = ŭallis, ŭinum, ŭulgus. În evu mediŭ, din V s´a născut U, precum din I s´a născut J.


V-o

v´o, V. vre-.


V

V m. a 22-a literă a alfabetului.


V

V, v, s. m. 1. A douăzeci și șaptea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat prin această literă (consoană fricativă labiodentală sonoră). [Pr.: ve, vîPl. și (1, n.) v-uri]


Vivariu

VIVÁRIU, vivarii, s. n. Loc amenajat pentru creșterea în mediul lor natural a unor animale mici. — Din fr., lat. vivarium.


Va

VA1 Element de compunere care a servit (într-un stadiu vechi al limbii) la formarea unor adverbe (undeva, cândva) sau a unor pronume (cineva, careva), cărora le imprimă o nuanță nehotărâtă. – Din prez. ind. (pers. 3 sg., forma populară) al lui vrea.


Va

VA2 vb. intranz. defectiv (La prez. ind. pers. 3 sg.; pop. și fam.; în expr.) Mai va = mai așteaptă; mai este (mult) până acolo; mai trece vreme până atunci. – Lat. vadit.


Va

VA2 (Înv.) Element de compunere servind la formarea unor adverbe ca: undeva, cândva sau a unor pronume ca: cineva, careva, cărora le imprimă o nuanță nehotărâtă. – Prez. ind. (pers. 3 sg.) al lui vrea.


Va 1

VA1 1. (Prez. ind. pers. 3 sg. a unui verb defectiv, în expr.) Mai va = mai așteaptă; mai este (mult) până acolo; mai trece vreme până atunci. 2. (Reg., la imper. pers. 2 sg. și pl.) Va (rar ) și vați = du-te sau duceți-vă. – (1) Lat. vadit, (2) va (= vade).


Va

va vb. – A merge. Lat. vadĕre (Pușcariu 1847; REW 9117). Ca și în celalate idiomuri romanice este vb. defectiv, practic fără conjug. Se păstrează în expresia mai va „mai este mult” literalmente „merge mai mult”. Înv., în Trans., (sec. XVI) se citează formele de imperativ vă, pl. va(re)ți. Deși există părerea generală că viitorul rom. se formează cu auxiliarul a voi, probabil acest auxiliar este prezentul lui va, confundat pe urmă cu a voi (voi, vei, va, vom, veți, vor). Pentru această formare a viitorului, cf. fr. și sp. (voi cînta, cf. fr. je vais chanter, sp. voy a cantar) și Pușcariu, Dacor., VI, 387-93.


Va

va1 (în expr. mai ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 sg.


Va

va2 vb. v. vrea2


V-a

v-a pr. + vb. aux. (v-a văzut, v-a vedea)


V-a

v-a pr. + vb. aux. (v-a văzut, v-a vedea)


Va

VA1 (METR.), simbol pentru voltamper.


Va

VA2 (lat. vedit [vadere „a merge”]), vb. I intranz., defectiv. (Numai la prez. ind., pers. 3: pop. și fam. în expr.) Mai ~ = mai este mult până atunci sau până acolo.


-va

-vá (ca și va, vrea). Particulă nehotărîtoare: cineva (oare-care), ceva, undeva, cît-va, cîțĭ-va.


Va

va (prescurtat din vrea saŭ vare) v. ajutător p. formarea pers. III sing. a viitoruluĭ literar: va face, va să vie (pop. a face, a să vie în est și o face, o să vie în vest). Va să zică (vest), vrea să zică, adică, în rezumat: va să zică, s´a sfîrșit ! – V. def. Vest. Maĭ va (pînă acolo, pînă atuncĭ), maĭ este loc orĭ timp (pînă acolo, pînă atuncĭ). Vechĭ. Dumnezeŭ va, D-zeŭ vrea.


Va

va v. 1. în loc de vrea: va să zică, adică; mai va, nu sá sfârșit; 2. auxiliar al viitorului: va tace; 3. particulă ce indică o stare nedeterminată: cineva, ceva, cândva. [V. voì].


  1 / 331  >

 
trafic