☰ Meniu

DEX cuvinte cu T - dicţionar explicativ român

T

T s. m. invar. A douăzeci și patra literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană oclusivă dentală surdă (2)). [Pr.: te].


T

t1 (literă) [cit. te / tî] s. m. / s. n., pl. t / t-uri


T

t2 (sunet) [cit. ] s. m., pl. t


T

T s. m. invar. A douăzeci și doua[1] literă a alfabetului, numită „te”, și sunetul corespunzător.


T

T s. m. invar. 1. A douăzeci și patra literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană oclusivă dentală surdă). 2. (METR.) Simbol pentru tesla. 3. Limfocit T (celulă T), celulă a sistemului imunitar, din categoria leucocitelor (globulelor albe) a cărei maturare are loc în timus. Sunt răspunzătoare de imunitatea mediată celular. Există mai multe subtipuri, cu rol diferit în răspunsul imun: limfocite T helper (care recunosc antigenele străine și eliberează substanțe cu rol în coordonarea activității diferitelor categorii de leucocite, substanțe numite interleukine), limfocite T citotoxice (efectoare) și limfocite T supresoare.


T

t (METR.), simbol pentru tonă.


T

t m. A doŭă-zecĭ și una literă a alfabetuluĭ latin. Reprezentă [!] un sunet dental mut, după cum d reprezentă tot acel sunet, dar sonor. V. și ț.


T

T m. a douăzecea literă a alfabetului; cu sedila, capătă un sunet ușor sibilant, analog lui ts: țăran, țărână.


T

T, t, s. m. 1. A douăzeci și patra literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană ocluzivă dentală surdă). [Pr.: te, tî.Pl. și (1, n.) t-uri].


ț

Ț s. m. invar. A douăzeci și cincea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană semioclusivă dentală sonoră (4)). [Pr.: țe].


ț

ț1 (literă) [cit. țe / țî] s. m. / s. n., pl. ț / ț-uri


ț

ț2 (sunet) [cit. țî] s. m., pl. ț


ț

Ț s. m. invar. A douăzeci și treia[1] literă a alfabetului, numită „țe”, și sunetul corespunzător.


ț

Ț s. m. invar. A douăzeci și cincea literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă (consoană semioclusivă dentală sonoră).


ț

ț m. A doŭă-zecĭ și doŭa literă a alfabetuluĭ românesc. Sunetu eĭ e ca al unuĭ t amestecat cu s, după cum dz e un d amestecat cu z. Italieniĭ și Germaniĭ îl reprezentă [!] pin [!] z. Slaviĭ catolicĭ și Unguriĭ pin c, ĭar Greciĭ noĭ pin ts.


ț

Ț, ț, s. m. 1. A douăzeci și cincea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană semiocluzivă dentală sonoră. [Pr.: țe, țî.Pl. și: (1, n.) ț-uri].


Ta

TA interj. (Repetat) Exclamație care imită vorbăria multă și inutilă a cuiva, exprimând în același timp nerăbdarea interlocutorului. – Onomatopee.


Ta / a Ta

ta1 / a ta1 v. tău1 / al tău1


Ta (a )

ta2 (a ~) v. tău2 (al ~)


-ta

-ta v. -tău / -tu


Ta

Ta, simbol chimic pentru tantal.


Ta’

ta’, s.m. – Vocativ pentru tată „părinte” (ALR 1969: 181). – Lat. tata.


Ta

ta pron. posesiv, V. tăŭ 2.


Ta

TA interj. (Repetat) Exclamație care imită vorbăria multă și inutilă a cuiva, exprimând în același timp nerăbdarea interlocutorului. — Onomatopee.


ța

ȚA interj. (Repetat) Strigăt cu care se cheamă sau se alungă caprele și oile. – Onomatopee.


ța/ța-ța

ța/ța-țá interj.


ța

ța interj. V. cea 2.


ța

ța! Mold. int. de mânat boul (din stânga): ța! măi Prian! AL. [Onomatopee].


ța

ȚA interj. (Repetat) Strigăt cu care se cheamă sau se alungă caprele și oile. — Onomatopee.


Taaffe

TAAFFE [tá:fə], Eduard, conte von (1833-1895), om politic austriac de origine irlandeză. Ministru de interne (1867, 1870-1871, 1879) și al Apărării (1867); prim min. (1868-1870 și 1879-1893). S-a sprijinit pe forțele conservatoare din administrație și cler. A făcut mici concesii naționalităților din Austro-Ungaria.


  1 / 778  >

 
trafic