☰ Meniu

DEX cuvinte cu S - dicţionar explicativ român

S

S s. m. invar. A douăzeci și doua literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană constrictivă dentală surdă (2)). [Pr.: se].


S

s1 (literă) [cit. es / se / sî] s. m. / s. n., pl. s / s-uri


S

s2 (sunet) [cit. ] s. m., pl. s


S- -s-

s-1, -s- pr. v. síne


S-

s-2 conjcț. v.


-s

-s v. fi


Sagar

SᾹGAR (SAUGOR), oraș în centrul Indiei (Madhya Pradesh) la N de Nāgpur; 232,3 mii loc. (2001). Piață de produse agricole, ind alim. (ulei, făină), bumbac, țigarete. Universitate (1946), cinci colegii. Fundat în 1660.


Sadhu

SᾹDHU (‹ sanscritul sῑdha „bun”) subst. Ascet hindus care a renunțat la orice legătură cu viața materială pentru a se dedica meditației spirituale.


Sadat Muhammad Anwar As

SᾹDᾹT, Muhammad Anwar As ~ (1918-1981), ofițer și om politic egiptean. Colaborator apropiat al lui G.A. Nasser. Participant la lovitura de stat din 1952, care a înlăturat monarhia și a proclamat republica. Vicepreședinte (1957-1960) și președinte (1960-1969) al Adunării Naționale. Președinte al Uniunii Socialiste Arabe din Egipt (1970-1978) și al Partidului Național Democrat (1978-1981). Președinte al Republicii Arabe Egipt (1970-1981), prim-min. (1973-1974 și 1980-1981). După expulzarea consilierilor sovietici (1972), s-a apropiat de unele țări arabe și de S.U.A. Inițiator al unor reforme democratice și al liberalizării economiei. În nov. 1977, S. a vizitat Ierusalimul, inaugurând o nouă etapă în relațiile arabo-israeliene, marcată de semnarea Acordurilor de pace de la Camp Davis (1978) și a Tratatului de pace de la Washington (1979). Asasinat de un membru al grupării extremiste „Frăția musulmană”. Premiul Nobel pentru pace (1978), împreună cu Menahem Begin.


S

S s. m. invar. A douăzecea[1] literă a alfabetului, numită „se”, și sunetul corespunzător.


S

S s. m. invar. 1. A douăzeci și doua literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă (consoană fricativă dentală surdă). 2. (CHIM.) Simbol pentru sulf. 3. Simbol pentru conductanța electrică. 4. (GEOGR.) Notație pentru punctul cardinal Sud.


S

s (METR.), simbol pentru secundă.


Samkhya

SᾹMKHYA, cel mai vechi sistem filozofico-religios indian din cele șase existente; explică structura lumii prin interacțiunea a două realități primordiale: purusha (sufletul), care există în număr nelimitat, și prakrti (natura), care dezvoltă 24 de principii materiale.


Sangli

SᾹNGLI 1. Oraș în India (Maharasthra), pe râul Khrisna, la 360 km SE de Bombay; 436,6 mii loc. (2001). Ind. textilă, țigarete; comerț cu arahide. 2. Fost stat indian, acum inclus în statul Maharashtra.


Sogi

SŌGI (1421-1502), caligraf și poet vestit al genului renga (poeme înlănțuite). Înainte de a se consacra poeziei a fost preot budist la Shōkokuji, un templu zen al sectei Rinzai din Kyōto. A avut doi discipoli – Shōhaku și Sōchō, împreună cu care a reușit să compună într-o singură noapte în Minase (între Ōsaka și Kyōto), în 1488, 100 de renga. Armonizată desăvârșit, culegerea „O sută de poeme ale celor trei poeți de la Minase” este considerată una dintre capodoperele literaturii japoneze.


Saktism

SᾹKTÍSM (cuv. sanscrit „putere”, „energie”) subst. Doctrină religioasă în India (alături de șivaism și și vișnuism), dedicată cultului soției lui Șiva, Kālῑ, care reprezenta simbolul energiei feminine active.


Sao Tiago

SÃO TIAGO, ins. în SE arh. Capul Verde (Oc. Atlantic), aparținând Rep. Capul Verde, situată la 640 km V de țărmul Africii; 992 km2 (cea mai mare insulă din acest arh.). Orașe pr.: Praia (cap. Rep. Capul Verde), Villa do Tarrafal, Villa do Assomada. Relief muntos, de origine vulcanică. Alt. max.: 1.392 m (vf. Antónia). Plantații de arbori de cafea, bananieri și portocali. Culturi de porumb, trestie de zahăr, soia ș.a. Pescuit.


Sao Salvador Da Bahia De Todos Os Santos

SÃO SALVADOR DA BAHIA DE TODOS OS SANTOS v. Salvador.


Sao Roque

SÃO ROQUE [səu rok] (CABO DE SÃO ROQUE), cap pe țărmul de NE al Braziliei, la 5º29' lat. S și 35º13' long. V, cel mai estic punct al Americii de Sud.


Sao Pedro De Rio Grande Do Sul

SÃO PEDRO DE RIO GRANDE DO SUL v. Rio Grande.


Sao Paulo De Loanda

SÃO PAULO DE LOANDA V. Luanda.


Sao Nicolau

SÃO NICOLAU, îns. în arh. Capul Verde (Oc. Atlantic), în Rep. Capul Verde, la 640 km V de țărmul Africii; 388 km2; 48 km lungime. Oraș pr.: Villa da Ribeira Brava. Relief muntos, de origine vulcanică, cu alt. max. de 1.304 m (m-ții Gordo). Plantații de arbori de cafea și de portocali. Culturi de porumb. Una dintre primele ins. colonizate de portughezi din acest arh. (sec. 15).


Sao Miguel

SÃO MIGUEL [səu migél], cea mai mare ins. din arh. Azore (Portugalia), situată în Oc. Atlantic, la 1.190 km V de capul Roca (Portugalia); 746 km2; 65 km lungime; 15 km lățime max. Orașe pr.: Ponta Delgada, Furnas, Sete Cidades. Relief de câmpie în partea centrală și muntos-vulcanic în rest. Alt. max.: 1.103 m (vf. Vara). Climă caldă și umedă. Izvoare termale. Culturi de tutun, ceai, cereale, viță de vie ș.a. Creșterea bovinelor. Pescuit. Turism.


Sao Goncalo

SÃO GONÇALO, oraș în SE Braziliei (Rio de Janeiro), suburbie NE a orașului Niterói, situat pe țărmul G. Guanabara al Oc. Atlantic, vizavi de Rio de Janeiro; 925,8 mii loc. (2003). Ind. chimică, a mat. de constr. (ciment) și alim.


Sao Joao De Meriti

SÃO JOÃO DE MERITI, oraș în SE Braziliei (Rio de Janeiro), suburbia de NV a orașului Rio de Janeiro, situat la 23 km de acesta; 456,8 mii loc. (2003). Ind. metalurgică, a cauciucului, maselor plastice, tananților și alim. (preparate din lapte).


Sao Tome

SÃO TOMÉ [sãu tumé] 1. Ins., aparținând Statului São Tomé și Principe, situată în Oc. Atlantic (G. Guineii), pe Ecuator, la c. 200 km de țărmul vestic al Africii; 836 km2; 49 km lungime; 30 km lățime max. Țărmuri abrupte și slab fragmentate. Relief muntos de origine vulcanică, cu multe cratere (Pico de São Tomé, 2.024 m, Pinheiro, 1.575 m ș.a.). Descoperită de navigatorii portughezi Pedro Escobar și João Gomes de Santarem în 1470 și declarată provincie de peste mări a Portugaliei în 1522. 2. Cap. R.D. São Tomé și Principe, situată la NE ins. São Tomé, port la G. Guineii; 51,8 mii loc. (2001). Pr. centru politic, economic și comercial al țării. Aeroport Ind. alim. Producție meșteșugărească. Exportă cacao, cafea, ulei de palmier, copra. Fundat în jurul anului 1500 de coloniștii portughezi.


Sao Luis

SÃO LUIS [sãu luís], oraș în NE Braziliei, situat pe țărmul de V al ins. São Luis (45 km lungime), aflată între G. São Marcos (la V) și G. São José (la E), la gura de vărsare a fl. Grajaú în G. São Marcos al Oc. Atlantic; 889,1 mii loc. (2003). Port comercial pentru exportul de bumbac, trestie de zahăr, lemn, fructe ș.a. Ind. metalurgică, chimică, de prelucr. a lemnului și a bumbacului și alim. (zahăr, ciocolată, rom, conserve de fructe). Producție de hamace. Universitate (1966). Muzeu. Catedrală în stil colonial (sec. 17). Centrul istoric al orașului a fost inclus (în 1997) în patrimoniul cultural universal. Fundat în 1612 de ofițerul naval francez Daniel de la Touche de la Ravardière, ocupat de portughezi în 1615 și stăpânit de olandezi în anii 1641-1644. Episcopie din 1677. S-a mai numit São Luiz do Maranhāo.


Sao Bernardo Do Campo

SᾹO BERNARDO DO CAMPO, oraș în SE Braziliei (São Paulo), situat în conurbația São Paulo, la 21 km SE de São Paulo; 732,2 mii loc. (2003). Asamblare de autoturisme; fabrici de mobilă și tananți; filatură de bumbac și țesătorie de bumbac. Oraș din 1553. S-a mai numit Borda do Campo și São Bernardo.


Sao Francisco

SᾹO FRANCISCO [səu frəsísku] Rio ~, fl. în E Braziliei; 3.199 km (de la izv. lui Rio das Velhas); supr. bazinului hidrografic: 631, 2 mii km 2. Izv. din Sierra da Canastra, din partea central-sudică a statului Minas Gerais, de la 1.276 m alt., și curge pe direcție predominantă S-NNE până în aval de Juazeiro, după care se îndreaptă spre E, vărsându-se în Oc. Atlantic la 96 km NE de Aracajú. În partea superioară are un curs rapid, cu multe cascade (din care trei au o cădere de c. 80 m), după care se angajează pe o vale adâncă. Este o importantă arteră de comunicație între Oc. Atlantic și ținuturile interioare ale țării. Hidrocentrale (barajele și lacurile de acumulare Três Marias, Sobradinho, Itaparica); irigații. Navigabil în cursul inferior și mijlociu, în aval de Pirapora, pe c. 1.400 km. Afl. pr.: Rio das Velhas și Rio Grande.


Sao Jose Dos Campos

SÃO JOSÉ DOS CAMPOS, oraș în SE Braziliei (São Paulo), situat la poalele SV ale Sierrei da Mantiqueira și cele V ale Serrei do Mar, pe râul Paraibo do Sul, la 643 m alt., la 80 km NNE de São Paulo; 562,2 mii loc. (2003). Aeroport. Constr. de motoare Diesel. Ind. ceramicii, cauciucului, hârtiei (cartoane), cosmeticii (săpunuri), textilă (mătase artificială) și alim. (vin). Centru agricol; centru de studii aerospațiale și de construcții aeronautice. Oraș din 1767. Cunoscut succesiv cu numele Vila Nova de São José, Vila de São José do sul și de São José do Paraiba.


  1 / 1444  >

 
trafic