☰ Meniu

DEX cuvinte cu G - dicţionar explicativ român

G

G s. m. invar. A noua literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană semioclusivă prepalatală sonoră (4) când este urmată de e sau i; oclusivă palatală (2) sonoră în grupurile ghi și ghe; oclusivă velară sonoră în toate celelalte poziții). [Pr.: ghe].


G

g1 (literă) [cit. ge / ghe / gî] s. m. / s. n., pl. g / g-uri


G

g2 (sunet) [cit. ] s. m., pl. g


G

G s. m. invar. 1. A noua literă a alfabetului limbii române: a) consoană oclusivă velară sonoră (ex. gară, gură); b) element component al grupurilor de litere ge, gi, prin care se notează consoana semioclusivă prepalatală sonoră ğ (ex. geam, gingie); c) element de compunere ale grupurilor de litere ghe, ghi, prin care se notează consoana oclusivă palatală sonoră g' (ex. gheară, ghiață). 2. (MUZ.) Notația literală pentru sunetul sol. 3. (METR.) Simbol al prefixului giga-.


G

g1 (FIZ.), simbol pentru accelerația gravitațională.


G

g2, simbol pentru gram.


G

g m. A șaptea literă a alfabetuluĭ latin, născută din modificarea luĭ c și admisă în alfabetu latin de abea [!] pe la 234 în ainte [!] de Hristos în locu inuzitatuluĭ z, care, cînd a fost ĭar întrebuințat, a ocupat ultimu loc. Romaniĭ o pronunțau numaĭ gh în toate cazurile. Maĭ pe urmă s´a pronunțat ge, gi. V. la c.


G

G m. a șeaptea literă a alfabetului.


Ga

GA interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită strigătul gâștelor. – Onomatopee.


Ga

ga interj. – Exprimă gîngureala copiilor și strigătul gîștelor. – Var. gaga, gîga. Creație expresivă. – Der. gîgîi, vb. (despre gîște, a striga), cf. sl. gagati, germ. gackern; gîgîială (var. gîgîitură), s. f. (strigăt al gîștelor); gîgă, s. m. (copil; Bulă, personificare a copilului care le știe pe toate); gagă (var. gîgă, gaică), s. f. (mamă; soră mai mare); gîgîli (var. găgăli), vb. (despre rațe, a striga; despre copii, a gînguri); gîgîlice, s. f. (micuț, mititel; obiect mic); ghirghilic, s. m. (copil, copilaș); gîgîțele, s. f. pl. (anemonă, Anemona pulsatilla); gîgău (var. găgău), s. n. (Trans., terci); găgăuț(ă), s. m. (prost, tont); găgăuție, s. f. (prostie). Cf. gîng-, gogă, gaie.


Ga

Ga, simbol chimic pentru galiu.


Galczynski Konstanty Ildefons

GAŁCZYŃSKI, Konstanty Ildefons (1905-1953), scriitor polonez. Poeme celebrând frumusețea vieții, artei și dragostei („Niobé”, „Cântece”).


Ga/ga-ga

ga/ga-gá interj.


Gaal Gabor

GAAL, Gábor (1891-1954, n. Budapesta), publicist, estetician și sociolog maghiar din România. Acad. (1948), prof. univ. la Cluj. Redactor-șef al revistei „Korunk” (1931-1940) și „Utunk” (1946-1954). Preocupat de problemele realismului, ale valorificării moștenirii culturale, de critica estetismului și a unor curente din sociologia și filozofia contemporană („Realitate și literatură”).


Găbănas (-se)

găbănáș (-șe), s. n. – Grînar, hambar. Mag. gabonás (Tiktin; Candrea). În Trans.


Găbănas

găbănáș, -e, s.n. – Acaret, depozit, cămară; spațiu de depozitare a cerealelor, a produselor lactate, a unor piese textile și de îmbrăcăminte etc. Cămările se prezintă ca niște miniaturi ale caselor de lemn din zonă (Șainelic 1986). Construcții specifice zonei Chioar și Lăpuș, dar întâlnite și în Maramureșul istoric: “În forma sa tradițională, gospodăria chioreană cuprinde o clădire independentă, cu funcție de cămară, numită găbănaș. El nu a fost o unitate arhitectonică obligatorie în ansamblul clădirilor cu rost economic, putând fi întâlnit doar la oameni mai bogați, mai găzdaci. Necesitatea construirii unei clădiri cu rol de cămară a apărut datorită faptului că în casa tradițională nu exista nici o încăpere cu această funcție. Cămara, ca unitate separată, s-a conservat în Chioar până acum 20-30 de ani, dar nu este specifică acestei zone. Clădiri asemănătoare cu găbănașul din punct de vedere planimetric și funcțional pot fi întâlnite în Maramureș, Munții Apuseni și în regiunile viticole (Chiș Șter 1983: 200-202). – Din magh. gabonas “grânar, hambar„.


Gabanos

gabanós (= cabanos) s. m. (pl. gabanoși)


Gabară

GABÁRĂ, gabare, s. f. Navă sau ambarcație mare, servind, de obicei, la transbordarea pe punte a unor materiale de pe o navă care nu poate acosta în raza portului. – Din fr. gabare, it. gabarra.


Gabară

GABÁRĂ s. f. 1. ambarcație mare de lemn cu vele, folosită în trecut, pentru transportul mărfurilor. 2. navă cu fundul plat, la transportul pietrei de construcții. (< fr. gabare, it. gabarra)


Gabară

GABÁRĂ s.f. (Mar.) Ambarcație cu fundul plat, care servește la transportul pietrei pentru construcțiile hidraulice sau ca platformă plutitoare pentru instalarea unor macarale. ♦ Ambarcație mare de lemn cu pânze sau cu rame, folosită în trecut pentru transportul mărfurilor. [Cf. fr. gabare, it. gabarra].


Gabară

gabáră s. f., g.-d. art. gabárei; pl. gabáre


Gabardină

GABARDÍNĂ s. f. Stofă fină de lână cu legătura diagonală, care prezintă dungi paralele înclinate pe ambele părți. – Din fr. gabardine. Cf. sp. gabardina, germ. Gabardine.


Gabardină

GABARDÍNĂ s. f. stofă de lână cu pronunțate nervuri oblice în țesătură, pe ambele fețe. (< fr. gabardine, germ. Gabardine)


Gabardină

GABARDÍNĂ s.f. Stofă de lână cu pronunțate nervuri oblice în țesătură pe ambele fețe. [< fr. gabardine, cf. sp. gabardina].


Gabardină (-ne)

gabardínă (-ne), s. f.1. Stofă fină de lînă. – 2. Trenci. Fr. gabardine.Der. galibardină, s. f. (Arg., pălărie), combinație hazlie cu numele de Garibaldi, nu se știe dacă din pricină că erau foarte la modă pălăriile de fabricație italiană; var. calibarcă, galibarcă, prin confuzie voită cu libarcă.


Gabardină

gabardínă s. f., g.-d. art. gabardínei


Gabarit

GABARÍT, gabarite, s. n. Șablon în al cărui contur, format din linii drepte sau curbe, trebuie să se cuprindă dimensiunile unui profil; contur, format din linii drepte sau curbe, care limitează dimensiunile maxime ale profilului unui obiect, ale unei construcții etc. ♦ Greutate care depășește limita maximă admisă sau pe cea normală. – Din fr. gabarit.


Gabarit

GABARÍT s. n. 1. contur poligonal care limitează dimensiunile maxime admisibile ale unui profil. ◊ greutate care depășește limita maximă admisă sau pe cea normală. ♦ ~ de încărcare = instalație specială care marchează limitele permise pentru încărcătura vagoanelor de marfă deschise. 2. model după care se fasonează unele piese în construcțiile de nave sau de piese de artilerie. 3. (fam.) dimensiune, statură. (< fr. gabarit)


Gabarit

GABARÍT s.n. Contur care limitează dimensiunile maxime ale unui profil. ♦ Model după care se fasonează unele piese în construcțiile de nave sau de piese de artilerie. ♦ (Fam.) Dimensiune, statură. ◊ Gabarit de încărcare = instalație specială care marchează limitele permise pentru încărcătura vagoanelor de marfă deschise. [Pl. -te, -turi. / < fr. gabarit].


Gabarit

*gabarít n., pl. e sau urĭ (fr. gabarit, d. pv. gabarrit, din garbi, care e got. *garwi, preparare, „model”, infl. poate de it. garbo, formă frumoasă, tot d. got. *garwi). Arcadă de lemn orĭ de fer [!] pe supt [!] care se trec vagoanele încărcate ca să se vadă dacă încap pin [!] tunelurĭ saŭ podurĭ.


  1 / 402  >

 
trafic